NUȘA, GĂINUȘA POZNAȘĂ

Activitatea s-a desfășurat în cadrul temei PĂSĂRI DE CURTE.

Copiii au ascultat cântecelul „Găinușa cea poznașă”, apoi au învățat să deseneze o găină, conturându-și palma ( la centrul ARTĂ). Totodată, la centrul JOC DE MASĂ au avut de reconstituit un puzzle-uri cu găina și puișorii, iar copiii care au ales  centrul BIBLIOTECĂ au   „citit” ilustrații din  povestea „Găinușa cea moțată”.

 

ARTĂ: GĂINA ȘI PUIȘORII – desen (conturul palmei)

18721535_969376976498707_300662114_o

Alte poze din cadrul activității AICI:

https://web.facebook.com/gradinita.chiricari/posts/1207370446058850?pnref=story

NUȘA ne-a rugat să-i dăm o mână de ajutor. Astfel, am numărat și am socotit câte ouă a făcut găina, apoi le-am așezat în cuibar (DȘ – Numără și socotește câte ouă sunt în cuibar!”).

Fotografia postată de Gradinita Chiricari.

 

 

Fotografia postată de Gradinita Chiricari.

Fotografia postată de Gradinita Chiricari.

Alte poze din cadrul activității, aici:

https://web.facebook.com/gradinita.chiricari/posts/1207360939393134?pnref=story

După ce am reușit să adunăm toate ouăle (mari sau mici), am învățat un cântecel (DEC- „GĂINUȘA CEA MOȚATĂ” -predare) :

La finalul zilei, s-a realizat jocul distractiv  „Puișori, veniți la mama!”

 

BUBURUZA VESELĂ (DLC+DOS)

 

SĂ ÎNVĂȚĂM O POEZIE DESPRE O BUBURUZĂ ! (DLC- memorizare)

BUBURUZA

de Valentina Buciumeanu

 

Pe un fir verde de iarbă,

buburuza urcă-n grabă,

De astrul zilei fermecată,

De atâta efort îmbujorată.

Chiar în vârf, ea se oprește,

Stă puțin, se odihnește

Și își zice cu întristare

„Greu e să ajungi la soare!”

Să-i fac rău, nici nu gândesc

Sau în palmă s-o strivesc.

Îi întind un degețel,

Ea se urcă-ncet pe el,

Și se bucură nespus

Că-i acum atât de sus!

Privește apoi spre zare

Și se avântă-n zbor spre soare.

Alte poezii despre insecte pot fi accesate aici:

https://gradinita1chiricari.wordpress.com/2016/05/04/poezii-despre-insecte/

 

 

RUZA, BUBURUZA VESELĂ (DOS- lipire)

18720929_1207269772735584_1941934451_o

Pentru încălzirea mușchilor mâinii, am folosit cântecelul următor:

 

Vine primăvara!

PRIMAVARA
A sosit iar PRIMĂVARA!

 

PRIMĂVARA
                             de Vasile Alecsandri 
A trecut iarna geroasă,
Câmpul iar a înverzit
Rândunica cea voioasă
La noi iarăşi a sosit.

Dintr-o creangă-n alta zboară
Sturzul galben, aurit
Salutare, primăvară,
Timp frumos, bine-ai venit!

Turturelele se îngână,
Mii de fluturi vezi zburând
Şi pe harnica albină
Din flori miere adunând.

Cântă cucu-n dumbrăvioară
Pe copacul înflorit,
Salutare, primăvară,
Timp frumos, bine-ai venit!

AICI este varianta sub formă de cântecel animat:

https://youtu.be/fx2ogGj5hn0

         Mai jos, am postat un link  pentru un  cântecel de primăvară pe care copilașii mei l-au îndrăgit!!! ( Bine, bine, recunosc!!! Și mie mi-a plăcut foarte, foarte mult, așa că îi dau share cu mare drag, ca să se bucure și alții, nu doar noi!!! Cântecelul emană atât de multă energie, încât nouă ne-a venit să dansăm. În curând cred că o să avem și o coregrafie pe melodia asta! 🙂  )
                       Mai jos este cântecelul  „VINE PRIMĂVARA!” (muzică, text și interpretare: MIHAI CONSTANTINESCU).
                                                Vizionare plăcută!

https://youtu.be/bHq3et7d0ZM

ECOLOGIA înseamnă, mai presus de toate, IUBIRE

            POANĂ MAMAIA 2 MAI 2014+ 3 MAI 037.JPG                               

 

   Invitație spre reflecție

Învățăm să comunicăm, dar uneori în cea mai adâncă tăcere ni se relevă răspunsuri importante.

Putem trăi fără muzică, dar cât de mult se poate bucura sufletul când își găsește vindecare printre acorduri de harpă, sau vioară….

Putem trăi fără matematică, cu toate că  geometria stă la baza Creației.

Putem trăi fără  educație pentru societate, dar timpul ne învață că suntem un întreg.

Putem trăi fără a cunoaște  principii, teorii și legi ale cunoașterii mediului, pentru că uneori e mai important să ne deschidem inimile decât să cuprindem cu mintea secretele Universului…

Și, cu toate astea….oare vom putea vreodată  trăi fără NATURĂ?

Cum ar fi viața noastră într-un imens pustiu?

Oare cuvintele și-ar mai găsi vreodată sensul? Muzica ne-ar putea vindeca privirile?  Geometria ne-ar ajuta să reconstituim ceea ce am pierdut demult?  Timpul ne va sprijini să ne reamintim de farmecul, culorile și mirosul proaspăt al naturii… al Mamei Natură care ne iubește chiar și atunci când uneori îi facem atât de mult rău?

 

Imagine similară

https://planteazainromania.ro/

Imagini pentru IMAGINE NATURĂ primăvara

http://pxwalls.com/ro/natura/natura-prim%C4%83var%C4%83-gr%C4%83din%C4%83

Mai jos, am inserat o prezentare power point în care am prezentat succint lucrarea pentru gradul didactic I, având ca temă: ROLUL EDUCAȚIEI ECOLOGICE ÎN DEZVOLTAREA PERSONALITĂȚII PREȘCOLARULUI.

ECOLOGIE MARIA.ppt

ARICIUL ( DOS – lipire)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Mai jos, am redat conținutul unei poezioare pe care am folosit-o la CAPTAREA ATENȚIEI și care i-a făcut pe prichindei să se amuze foarte mult:

 

                           ARICI-LIPICI 

                                                               de Laura Mara Culea

 

Auzit-ați de-un arici

ce-a dat iama prin lipici?

Primise la grădiniță

să lipească pe-o foiță

două stele și o lună

galbenă ca o alună.

Dar, în loc să facă asta,

dumnealui a gustat pasta…

Limba i s-a încleiat,

dinții i s-au încleștat – 

n-a putut, bietul de el,

să mai spună-un cuvințel! 

 

Iată că noi nu am gustat pasta, ci am lipit cu ea ARICIUL cel țepos. 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

MĂRȚIȘORUL ( de Emilia Plugaru)

(mărțișoarele realizate de piticii noștri)

                   Măriuţa trăieşte în căsuţa bunicii de la marginea satului. Alături e câmpia şi atunci când îi este urât – unde să se joace fetiţa dacă nu pe câmpie?

        Floricelele, fluturaşii, albinuţele, iarba, arbuştii, un iepuraş năstruşnic cu urechiuşele lungi pe care l-a poreclit Hazlică – toţi sunt prietenii ei. Hazlică are un picioruş beteag. L-au încolţit câinii. Nu poate alerga ca oricare alt iepuraş. Ca să nu dea de necazuri – şi-a găsit culcuş sub o tufă de măcieş. Tufa l-a primit cu bunăvoinţă. De fiecare dată când iepuraşul intră sau iese din adăpost, tufa îşi fereşte imediat spinii. Acum nimeni nu poate să-i pricinuiască vreun rău, mai ales că Măriuţa are mare grijă de el. I-a amenajat căsuţa, i-a decorat-o frumos, ba chiar i-a cerut bunicii un covoraş pe care l-a aşternut pe pătucul prietenului său. I-a adus o plapumă de lână şi în iernile friguroase Hazlică nu ştie de frig. Drept recunoştinţă, iepuraşul o însoţeşte peste tot. Măriuţa pleacă la izvor – el e alături. Fetiţa aleargă împreună cu fluturaşii şi buburuzele pe câmpie – Hazlică aleargă în trei picioruşe din urma lor. Şi toţi sunt veseli, bine dispuşi, mai ales când afară e primăvară şi soarele străluceşte, iar în jur e un covor verde, verde acoperit de margarete, de flori galbene de păpădie, de toporaşi parfumaţi. Fiecare fiinţă se bucură de căldura primăverii şi nu e fluture, albinuţă, gâză sau floare să nu o cunoască pe Măriuţa sau pe Hazlică. Fluturaşii îi gâdilă iepuraşului urechiuşele şi acesta râde de se prăpădeşte. Uneori se încâlcesc în părul Măriuţei ca nişte fundiţe multicolore şi probabil de aici au început toate fetiţele din lume să poarte imitaţii de fluturaşi în cosiţe. Măriuţa îi culege cu grijă din plete, îi aşează pe iarbă, nimeni nu se supără, toţi sunt veseli şi bine dispuşi.

        Albinuţele care roiesc ziulica toată pe deasupra florilor, la întoarcere spre stup, cu picioruşele grele de nectar, numaidecât fac popas în palma Măriuţei. Ea le sărută, le urează drum bun, muncitoarele albine ajung cu bine acasă şi cum să nu vii cu miere dulce, tămăduitoare atunci când răutăcioasa Răceală îi dă târcoale fetiţei?

        Florile dansează împreună cu Măriuţa, Hazlică nu ţine piept concurenţei, nu e uşor să dansezi dacă ai un picioruş beteag. În timpul horelor – iepuraşul se aşează în pridvorul căsuţei, priveşte cu tângă spre dansatoare şi probabil îşi aminteşte de groaznicele momente prin care a trecut când a fost încolţit de câini. Ca să nu se lase pradă amintirilor – îşi aduce ghemele de aţă colorată, se aşează comod şi începe croşetatul. E pasiunea lui cea mare. Croşetează tot ce vede – flori, gâze, fluturaşi şi mai ales mulţime de morcovi. Culoarea morcovie e culoarea lui preferată. Şi toporaşii, şi păpădiile şi albăstrelele în croşetăriile sale sunt portocalii. Doar pe gingaşii ghiocei îi împleteşte din aţă albă de mătase căci după cum zice el:

        Ghiocelul nu-i o floare,

        E un fulg de nea pe care

        Soarele l-a tot vrăjit

        Până fulgul a-nflorit.

        Un fulg numaidecât trebuie să fie alb şi nici chiar iepuraşul nu-şi poate închipui că peste câmpie ar putea să cadă fulguşori morcovii.

        Nimeni nu ştie de unde are Hazlică dragostea asta pentru croşetat, dar toţi bănuiesc că Măriuţa e de vină. Fetiţa nu doar croşetează, mânuieşte de minune andrelele, desenează, coase, iar în serile lungi de iarnă ţese împreună cu bunica sa covoraşe şi prosoape.

        Până vine iarna însă, se bucură de soare, de aer, de copilărie. Şi e mare lucru să ştii să te bucuri de un răsărit de soare, de o ploiţă caldă, de zâmbetul unei flori, de fâlfâitul unei păsărele, de tot ce te înconjoară.

        În timpul iernii, Măriuţa e la fel de fericită căci chiar dacă florile şi fluturaşii dorm, iar o mulţime de păsări au plecat în ţările calde, au rămas vrăbiuţele care au mare nevoie de ajutorul ei. Măriuţa merge des pe câmpia acoperită de zăpadă. Îşi umple coşuleţul cu morcovi, cu foi de varză, pune acolo turte dulci coapte de bunica, seminţe de grâu şi abia se apropie de căsuţa lui Hazlică că imediat un stol de vrăbiuţe o înconjoară. Seminţele de grâu sunt pentru ele. Hazlică ronţăie morcovi, vrăbiuţele ciugulesc din palma Măriuţei Din cer cad fulgi măşcaţi, albi, pufoşi, se aştern peste blăniţa gri a iepuraşului şi blăniţa devine albă ca neaua.

        – Hazlică, râde fetiţa, ai devenit un iepuraş de zăpadă!

        – Nu, zice Hazlică. Sunt acelaşi, doar că blăniţa mea în fiecare iarnă se înălbeşte. Asta pentru ca nici vulpea, nici un alt animal de pradă să nu mă observe, să nu mă mănânce. Blăniţa mea e foarte deşteaptă.

        Măriuţa stă de vorbă cu vrăbiuţele, se joacă cu fulgii, îl sărută pe Hazlică, apoi merge acasă căci o aşteaptă bunica. Ba chiar bunica, de fiecare dată când fetiţa pleacă în ospeţie la iepuraş, o supraveghează din depărtare; cu baba iarnă nu e de glumă – uneori e imprevizibilă.

        – În curând va fi iarăşi primăvară, se gândeşte Măriuţa. Voi merge pe câmpie să culeg ghiocei. Aceste floricele sunt atât de gingaşe, de plăpânde, toată lumea le aşteaptă şi se minunează de curajul lor, căci chiar trebuie să ai curaj să înfloreşti la primele raze de soare, după o iarnă grea şi friguroasă.

        Până la întâi martie mai sunt doar câteva zile, dar stratul de zăpadă e gros, continuă să ningă, perdeaua de fulgi e atât de deasă încât nu se vede nimic. Troianul ajunge la fereastra căsuţei lui Hazlică. Iepuraşul se înarmează cu o lopăţică şi iese afară să cureţe zăpada că doar nu o să aştepte până va fi întroienit cu totul.

        – Eh, priveşte el cu necaz. Poimâine e primăvară, soarele însă nici gând nu are să apară. O fi uitat că e timpul să-i trezească la viaţă pe ghiocei? Îi voi aminti. Dar cum? Şi imediat îi vine o idee.

        Chiar dacă e seară şi se face întuneric, Hazlică vine în cămară, aprinde felinarul în formă de morcov, cu lumină morcovie şi se pune pe croşetat. Croşetează mulţi, mulţi ghiocei albi de mătase.

        Voi agăţa la pieptul fiecărei vrăbiuţe câte un ghiocel croşetat, îi voi dărui Măriuţei, Măriuţa le va dărui altor copii, soarele va vedea şi îşi va aminti de ghioceii care ies la lumină doar datorită razelor sale.

        – Hm… stă în cumpănă el. Cu atâta zăpadă în jur, soarele ar putea să nu observe nimic. De aceea voi croşeta şi ghiocei morcovii. Pe ăştia nu are cum să nu-i observe.

        Dar a terminat aţa portocalie. În schimb i-au rămas multe ghemuleţe de aţă roşie. Şi Hazlică nu stă mult pe gânduri. Alături de ghioceii albi acum sunt o mulţime de ghiocei roşii. Iepuraşul îi leagă câte doi, unul roşu, altul alb, răsucind două aţe, albă şi roşie, le numeşte mărţişoare în cinstea primei zile de primăvară şi de întâi martie toate vrăbiuţele, toţi copilaşii din satul Măriuţei, ba chiar şi câteva bunicuţe poartă mărţişoare în piept. Ca să-i amintească soarelui că a sosit timpul ghioceilor.

        Soarele se trezeşte, vede ce vede şi vai! Îşi pune mâinile în cap. S-a cam întrecut cu somnul! E primăvară! Oamenii poartă ghiocei la piept! Până şi vrăbiuţele şi-au aninat ghiocei în pene! Dar de când mă rog ghioceii au devenit roşii!?

        Nu e timp să afle ce s-a întâmplat. Trebuie să elibereze pe adevăraţii ghiocei din îmbrăţişarea zăpezii. Foarte curând lângă căsuţa iepuraşului răsar pâlcuri, pâlcuri de floricele albe, plăpânde…

        – Hazlică, râde Măriuţa, nu blăniţa ta e foarte deşteaptă, tu eşti foarte deştept! Lui Hazlică îi pare bine şi zâmbeşte pe sub mustăţi.

        De atunci, în fiecare primăvară, de întâi martie toată lumea poartă mărţişoare. Ca să nu uite soarele că e vremea vrăjitului…

 

ȘORICELUL(informații, poezii, cântece)

 

(https://www.youtube.com/watch?v=hMTk6hwJXlM)

 

ȘORICELUL CURAJOS

de Vali Slavu

Vă salut! Sunt Voinicel,
Curajosul şoricel.

Sunt isteţ, am mintea trează,
Şoricimea mă stimează.

De nimic nu-mi este frică.
Uite, astăzi, o pisică

Şi-a găsit cu mine naşul,
Când am vrut să ronţăi caşul.

Am intrat tiptil în casă,
Caşul m-aştepta pe masă;

Când să mă înfrupt mai bine,
Văd pisica lângă mine.

Dar n-am stat aşa, buimac,
Ci i-am dat un bobârnac,

De mustăţi am tras-o tare,
Am călcat-o şi-n picioare.

Pân’ la urmă, dragii mei,
A fost vai de coada ei!

***

Am văzut ce s-a-ntâmplat,
Tot ce-a spus e-adevărat.

N-a minţit. La o adică,
A uitat doar ca să zică

Şoricelul cel ghiduş
Că pisica e de pluş.

Chiţăilă căţel (poezie pentru copii)

I

Chiţăilă şoricel, crezându-se un căţel
Alerga o pisicuţă, simpatică şi drăguţă.

– Mami, mami, ajutor! Mi-e frică mami că mor:
Am dat peste un căţel, cu numele: şoricel.

– Nu e, mami, un căţel, este micul şoricel,
Lasă-l să vină la… „mâţă”, să ţi-l prind într-o lăbuţă.

II

Chiţăilă prosticel, s-a oprit pe loc niţel,
Se afla lâng-o pisică, şi a îngheţat de frică.

Şi pisica, mare mâţă, „mi-l-a” prins într-o lăbuţă
Să-l mănânce fără milă, pe prostuţul: chiţăilă.

– Iartă-mă, mare pisică, uite cum tremur de frică:
Iartă-mă, că n-am ştiut, de foame ce am făcut…?

Şi pisica-ngândurată, îi mai dă drumul odată,
Apoi, repede l-a prins… chiţăilă, prost: învins!

Acum, degeaba se zbate, este mort: întins pe spate
Niciodat’, un şoricel să se mai creadă: căţel!

poezie pentru copii de din Cartea mea de poezie, volumul III (26 ianuarie 2011)

 

 

 

                       ȘORICELUL MUSAFIR

                                            de Constanța Buzea

                  Într-o seară, la bunici,

                        Când erau copiii mici,

                        A venit la chilipir

                        Şoricelul musafir.

                        S-a plimbat frumos prin casă,

                        Pe sub scaun, pe sub masă,

                        Cu mustăţile-ncurcate

                        Şi lăbuţele la spate.

                        Dacă-am fi ştiut că vine,

                        Noi l-am fi primit mai bine,

                        Dar aşa, privim din pat,

                        Cum ridică supărat

                        O sprânceană şi se-ncruntă,

                        Parcă ne-ar lua la trântă.

                        Cu boticul.

                        Cât nimicul,

                        Gura spartă

                        Ne şi ceartă.

                        El venise să înghită

                        O plăcintă şi-o clătită.

                        Ar fi ros şi pâine goală,

                        Vreun pesmet de miluială.

                        Noi, nici gând să-i dăm mâncare

                        Că nici n-are burtă. Are?

                        Cât îl vezi de mic, săracul.

                        Poţi să torni în el cu sacul.

                        Mărunţica arătare

                        Are poftă de mâncare.

                        Dinţii-i sunt mărunţi în bot,

                        Ronţa-ronţa-ronţa TOT!

 

 

 

 

Acest cântecel l-am realizat cu preșolarii sub formă de joc de mișcare cu text și cânt.

DESCRIEREA JOCULUI:

Am ales o PISICĂ. Restul copiilor au fost ȘORICEII.

Am „delimitat”căsuța șoriceilor (cu cretă, cu sfoară etc.).

ȘORICEII au cântat prima strofă și refrenul, timp în care pisicuța „dormea”.

La semnalul meu: ATENȚIE! PISICA! , șoriceii au fugit și s-au ascuns în căsuța lor.

Dacă pisica prindea vreun șoricel, acesta devenea la rândul său pisicuță.

PISICA (informații, poezii, cântece despre pisică)

( https://www.youtube.com/watch?v=glr1_bciink)

AZI PISICA MEA E TRISTĂ

Azi pisica mea e tristă,
Că nu are o batistă
Să-și șteargă cu ea mustața
Ca i-a murdărit-o rața.
Pisicuțo, stai nițel!
Iți dau eu un prosopel.
Dar până ma-ntorc cu el,
Ai grijă de șoricel?

MIAUNICA

Miaunica e-o pisică
Mică, mică, mititică
Cu mustățile de nea
Și botic de catifea.
Păru-i negru mătăsos,
Subțirel, dar e frumos.
În picioare e-ncalțată
Cu ghetuțe moi de vată.
Astea-s ghete? Sau pernuțe?
Sta cu cele cinci gheruțe
Și cum vede-un șoricel
Țipa-tipa după el.

PEDEAPSA MÂȚEI

de Elena Farago

– I-auzi, draga mea păpușă,
Zgârie mâța la ușă!
Dar eu nu-i deschid deloc,
Că sunt supărată foc.
A furat iar, ca o hoață,
Un întreg picior de rață
Și-apoi, după ce i-a ros
Toată carnea, pân-la os,
A dus osul, binișor,
În cotețul lui Azor.
Ca pe el să-l bănuim
Și să nu îl mai iubim
Și acum n-o bat, n-o cert,
Dar nu vreau deloc s-o iert.
Deși încă o iubesc,
Trebuie s-o pedepsesc.
C-a fost rea și dușmănoasă,
Și n-o las să intre-n casă.

MOTANUL PEDEPSIT

de Elena Farago

Rândunica e plecată
După hrană pentru pui,
Cuibu-i singurel sub streșini
Și prin curte nimeni nu-i.
Râde sub mustăți motanul:
– Ce noroc!… Păcat să-l scap!…
Iute sus!…

Dar, poc, o piatră 
Îl lovește drept în cap.
Trist se tânguie motanul:
– Miau și vai de capul meu.
Petrișor îl ia în brate:
– Iartă-ma te rog, ci eu
Te-am lovit și rău îmi pare,
Dar de bieții puișori
Ție cum nu ți-a fost milă,
Când săriseși să-i omori?

MOTĂNAȘ-MOTĂNEL 

de Otilia Cazimir

Motănaş, motănel,

Cu codiţa după el,

 Vin să torci, vin să dormi,

Pe băiat să mi-l adormi!

 Pentru asta ţi-oi plăti

După cât îmi vei munci:

De mi-i fi motan cuminte,

 Ţi-oi da lapte şi plăcinte,

Iar obraznic de mi-i fi,

 Ţi-oi plăti ce ţi-oi plăti,

Dar te-oi trage de codiţă

 Şi ţi-oi da o bătăiţă!

 

Cântecelul de mai jos l-am realizat cu preșcolarii  ca  joc de mișcare cu text și cânt.

Astfel, am denumit un copil care să fie prima pisicuță. S-au cântat versurile:

„O PISICĂ MITITICĂ

ÎN COPAC S-A CĂȚĂRAT.

FIINDCĂ ERA SINGURICĂ

ÎNCĂ UNA A CHEMAT.”

Copilul care a interpretat rolul de prima pisicuță a ales, după preferință, o a doua pisică (un alt copil din grupă).

După ce a doua „pisică” a mimat cățărarea în copac, s-a cântat:

„DOUĂ PISICI MITITELE

ÎN COPAC S-AU CĂȚĂRAT

FIINDCĂ ERAU SINGURELE

ÎNCĂ UNA AU CHEMAT.”

S-a procedat așa până am ajuns la zece pisici.

Jocul s-a reluat, pentru ca fiecare copil să aibă posibilitatea să fie ales de unul dintre colegi.

 

CĂȚELUL (informații despre cățel, poezii, cântece)

                   un filmuleț animat despre câine (alcătuire, hrană, foloase)

(https://www.youtube.com/watch?v=p2EVNPW95qo)

CÂINELE

 de Silvia Filip

 

Stă pe labe gânditor
Mai priveşte câte-un nor
Vine Petru şi-i aruncă
Un os mic,apoi o nucă
Doar atâta merit eu?
C-am lătrat şi mi-a fost greu…
Şi vroiam un os mai mare
Să-l pot duce în spinare
Să-mi ajungă pentr-un an
Iar cu nuca ce să fac?
Să joc baschet c-un pisoi
Şi să fac tumba apoi…

 

INIMĂ DE CÂINE

de Tudor Arghezi

La cotețul lui Dulău,
Paznic bun și câine rău,
-Vrăbiile se adună
Sa prânzească împreună.

Zgribulite-n pod și-n pom,
Au văzut, ducând, pe om,
Troaca mare cu păsat
Și Dulău a și lătrat.

Uriașul negru știe
Că a pus tovărășie
Și cu vrăbioii hoți
Mămăliga pentru toți,

Și gingaș cum nu se poate,
Le-a lăsat-o jumătate.

 

Un căţel dalmaţian

Spune, te rugăm frumos,

    Tu eşti trist sau somnoros?

       – Nu vă mai miraţi de mine

            Că sunt câine cu buline.

          Mă gândesc de-acum un an,

       De ce sunt dalmaţian?

CÂINII, CUȚII, CĂȚELANDRII

                        Câinii, cuţii, căţelandrii,

                        Sunt şi buni, şi răi, şi tandri,

                        Dau din coadă, latră, fug,

                        Sunt şi câini ce trag la jug.

                        Astăzi vreau să vă arăt

                        Câini cu blana de omăt,

                        Căţeluşi cu pete mari,

                        Câini de casă şi ogari,

                        Şi dulăul, şi căţelul,

                        Fel de fel, şi de tot felul.

                        Câini cu cozile stufoase,

                        Câini cu blănile lăţoase,

                        Căţeluşi cu părul creţ,

                        Câini ţigani şi câini de preţ,

                        Sunt şi unii scurţi de coadă.

                        Toţi voiesc oase să roadă.

 

 

AZOREL

de Mihai Vîlcu

Toată ziua în ogradă

Stă de pază, dă din coadă.

Şi ce bucuros devine,

Când mă-ntâmpină pe mine!

Numai dau să trec de poartă

Azorel, îndată, latră,

Sare-n sus, se învârteşte,

Cade jos, se poticneşte

strecor cu greu în casă

Şi mă uit ce e pe masă…

Pentru dragostea lui mare –

Cred că merită mâncare!

CĂȚELUȘUL ȘCHIOP

de Elena Farago

Eu am numai trei picioare,
Și de-abia mă mișc: țop, țop,
Râd când mă-ntâlnesc copiii,
Si mă cheamă „cuțu schiop”.

Frații mei ceilalți se joacă
Cu copiii toți, dar eu
Nu pot alerga ca dânșii,
Că sunt șchiop și cad mereu!

Și stau singur toată ziua
Și plâng mult când mă gândesc
Că tot șchiop voi fi de-acuma
Și tot trist am să trăiesc.

Și când mă gândesc ce bine
M-aș juca și eu acum,
Și-aș lătra și eu din poartă
La copiii de pe drum!…

Cât sunt de frumoși copiii
Cei cuminți și cât de mult
Mi-ar plăcea să stau cu dânșii,
Să mă joc și să-i ascult!

Dar copiii răi la suflet
Sunt urâți, precum e-acel
Care m-a șchiopat pe mine,
Și nu-i pot iubi de fel…

M-a lovit din răutate
Cu o piatră în picior,
Și-am zăcut, și-am plâns atâta,
De credeam că am să mor…

Acum vine și-mi dă zahăr
Și ar vrea să-mi fie bun,
Și-as putea să-l mușc o dată
De picior, să mă răzbun,

Dar îl las așa, să vadă
Răul, că un biet cățel
Are inima mai bună
Decât a avut-o el.

 

 

CÂINELE ȘI PISICA

Fabulă

 

“- Cine oare decât mine
Face-n lume mai mult bine?”
Se-ntrebă o pisicuţă
Vorbăreaţă şi drăguţă.

“- Eu sunt blândă şi alint
Pe-orice om ce-i suferind;
Sunt curată, ascultătoare,
Uneori doar, mai scot gheare.

Îmi plac ghemurile multe
De mine bine se-aude,
Am prieteni şoricei
Şi mă joc ades cu ei.”

Dar un câine-apropiat
O-ntrerupse c-un lătrat:
“- Hm! Aşa cum spui să fie?
Asta e prietenie?

Când stăpânul te-a certat,
Repede l-ai zgârâiat,
Stai în casă, leneveşti,
Pe tot omul linguşeşti.”

Dar pisica, ofensată,
Îşi zbârleşte blana toată
Şi apoi cu mult dispreţ
Îl trimite la coteţ.